Echipamentul sportiv: ce trebuie să faci după ce te întorci de la antrenament?

La beneficiile antrenamentului contribuie și un echipament sportiv curat și uscat, așa că, imediat după ce ai ajuns acasă de la un antrenament sau de la un meci, este obligatoriu să îți golești geanta și să-ți lași lucrurile la uscat. Pantofii sport, în primul rând trebuie scoși și lăsați să se usuce, pentru a nu prinde mucegai și mirosuri neplăcute. La rândul lor, hainele trebuie aerisite puțin dacă nu se spală imediat. Se vor pune în coșul cu rufe murdare doar după o uscare prealabilă.

Majoritatea dintre noi, odată ce ne întoarcem de la o tură de alergare, de la sală sau de la un meci de fotbal, baschet, tenis sau alte sporturi, extenuați, avem tendința să ne aruncăm geanta cu echipamentul folosit într-un colț, unde o uităm până la următoare folosire. Obiceiul este unul periculos, deoarece în mediul umed din geantă, mucegaiul poate apărea în 24, până la 48 de ore, manifestându-se printr-un miros inconfundabil. De ce apare acest mucegai? Ei bine pentru că îi lăsăm un mediu propice pentru a se dezvolta, un spațiu umed, fără ventilație cum este geanta de sport. Este foarte posibil ca, după această primă fază în care apare mirosul neplăcut, mucegaiul poate chiar deteriora fizic unele elemente ale echipamentului.

Chiar dacă ai uitat echipamentul în geantă mai mult timp, folosi produse chimice foarte agresive pentru curățarea lui. Acești detergenți pot dăuna țesăturii din care sunt făcute echipamentele sportive specializate. Mai mult, pot avea efecte dăunătoare și asupra pielii. Așadar, practicarea sportului în siguranță nu ține doar de alegerea echipamentelor sportive adecvate, ci și de întreținerea acestora.

Pentru a-ți proteja investiția în echipamente sportive profesionale, ai grijă să urmezi cele câteva sugestii de întreținere.

Creează-ți obiceiuri sănătoase! De fiecare dată când te întorci de la antrenament, golește-ți geanta: nu o lăsa de izbeliște, pentru că, după ce te vei pune să te relaxezi, vei uita complet sau nu vei mai avea tragere de inimă pentru așa ceva.

Luptă împotriva mucegaiului! În cazul în care apar urme de mucegai pe echipament și nu mai reușești să scapi nicicum de mirosul neplăcut, pe piață există o serie de soluții care te pot ajuta să-ți recuperezi echipamentul.

Folosește produse pentru absorbirea umezelii din geantă. Pentru a te asigura că geanta de antrenament nu prezintă condiții pentru formarea mucegaiului, folosește capsule care absorb umezeala. Aceste produse sunt recomandate mai ales dacă te antrenezi dimineața și ajungi acasă abia seara pentru a-ți goli geanta.

Igiena echipamentului sportiv și a genții în care este transportat sunt elemente la fel de importante pentru sportiv ca programul de antrenament, nutriția sau odihna.

Leave a Reply